Portretele mele nu vizează captarea unei asemănări exterioare a unui subiect; ci mai degrabă  un portal al unei călătorii interioare de auto-explorare. De regulă nu folosesc  modele în efortul de a producele o imagine realistă. Deși fotografiile constituie punctul meu de plecare, mă  bazez  în principal pe procesele libere de memorie și imaginație creatoare. Portretele mele  încapsulează truismul: subiectul întregii arte este, în cele din urmă, eul.

Prin amestecarea, construirea, tăierea, detalierea și răzuirea straturilor picturale, picturile devin texturate și bogate, transmițând atât complexitatea, cât și emoția brută. Trecând de la realism la abstracție, portretele evocă o tensiune între reprezentarea externă și ceea ce se află dedesubt. Explorând polaritățile inerente componentelor interne și externe ale portretizării.